„Această instabilitate și impredictibilitate afectează foarte tare exact zona privată, adică cei care plătesc taxe din care după aceea să poată Olguța și domnul Dragnea să plăteasca salarii și pensii. (…) Nu înțeleg de ce schimbăm mereu, e un masochism social-bugetar pe care nu pot să-l înțeleg. Probleme sunt, dintr-un motiv foarte simplu. Din ianuarie 2017 la ANAF s-a oprit lupta împotriva evaziunii fiscale, s-au băgat iar oamenii de la Tel Drum drum acolo”, a spus Victor Ponta în Parlament, lansând noi atacuri la adresa lui Liviu Dragnea și a PSD.
Întrebat despre directiva europeană pe care o invocă Guvernul pentru a justifica introducerea taxei de solidaritate, fostul premier a replicat că așa ceva nu există și că, oricum, România va depăși limita de deficit stabilită, lucru care„o să ne coste”: „Bineînțeles că e o minciună, știți, de câte ori facem câte o prostie spunem că ne-a pus altcineva”.
Ponta a comentat și„erorile de comunicare” puse pe seama ministrului de Finanțe, despre care spune că e deja la„a o suta” astfel de greșeală, arătând că din punctul său de vedere este vorba despre o bătălie internă, iar Dragnea încearcă să-l pună pe Tudose într-o lumină proastă cu orice preț.
„Ministrul de Finanțe ar trebui să nu-l mai asculte pe Drangea, am impresia că vrea să-l saboteze pe Tudose, altfel nu înțeleg declarațiile astea. Eu îl cunosc pe Mișa a lucrat și cu mine în guvern, la un nivel mai jos, e un tehnician, dar acum probabil îl pune Dragnea să mai spună câte ceva, să-l facă de râs pe Tudose. (…) Eu încep să cred că e tot un fel de bătălie internă, îi spune de la partid să spună ceva, ca primul ministru să dea explicații, Tudose să dea din colț în colț. Oricum suntem în Caragiale”, a mai declarat Ponta.
Fostul prim ministru s-a declarat nerăbdător să-l voteze pe Sorin Grindeanu la șefia ANCOM, spunând că el e„singurulcare poate sa-l voteze fără să-l pufnească plânsul sau râsul”.
„Ce e asta, ‘jos Grindeanu, sus Grindeanu’? Eu îl votez. Dar, repet, Caragiale e depășit de Dragnea. ‘Jos Grindeanu, sus Grindeanu’. Vine mâine și spune ‘dragi colegi, v-am mințit, nu era vândut sistemului, e un om bun’. Și eu chiar cred că e un om bun. Nu știu cum se mai pot uita în ochii cuiva, în sfârșit, e prima numire în Parlament care nu mai vine din Teleorman. Mă bucur dacă Tudose a făcut această propunere, și mă bucur doar închipuindu-mi fața lui Dragnea când îl va vota mâine pe Grindeanu. E o situație de un ridicol absolut. Nu suntem în Caragiale, pur și simplu ne batem joc”, a mai comentat Ponta, arătând că el a făcut campanie pentru„ceva ce era bine și suna corect. De unde să știm noi că ne dă țeapă la toți?”.